Bijuteriile din porțelan sunt realizate dintr-un material care a fost, de-a lungul timpului, venerat pentru calitățile ce contopesc fragilitatea și delicatețea, eleganța și rafinamentul cu proprietățile sale superior durabile.
Spre deosebire de materialul ceramic, porțelanul se dovedește mai rezistent, având o porozitate redusă, ceea ce îl face fin la atingere, cu un aspect ușor translucid.
Îngrijirea bijuteriilor de porțelan nu este pretențioasă dar, deși rezistent la purtare, acest material trebuie ferit de contacte dure sau șocuri mecanice. O atenție sporită trebuie acordată pieselor mai complexe, cu elemente în relief și zonelor vizibil fragile, subțiri sau alungite.
Piesele se pot curăța simplu cu apă și săpun ușor și se pot șterge cu materiale moi.
Atunci când sunt decorate cu lustru perlă, aur sau platină lichidă, acestea trebuie ferite de subtanțe chimice dure, parfum, loțiuni și agenți de curățare.
Contraindicată este și purtarea lor în piscină sau contactul cu obiecte ce le pot zgâria suprafața decorată sau patina lustrul.
Recomandat este, de altfel, ca bijuteriile de porțelan să fie păstrate și depozitate distinct, în cutiile dedicate.
În ce privește accesoriile tehnice, bijuteriile Catrijn Ceramic sunt realizate doar cu ajutorul a trei tipuri de metale : argint 925, inox și foaie de alamă. Toate materialele care vin în contact cu piele sunt hipoalergenice precum argintul și oțelul inoxidabil ; pentru fiecare element afișat sunt disponibile pe site informațiile necesare. Foaia de alamă este întrebuințată izolat, doar pentru a realiza suportul de prindere a anumitor broșe unde prinderea clasica – de tip pin sau bază brosă cu ac – nu este suficientă.
Argintul se curăță periodic pentru a preveni oxidarea, cu o laveta specială sau doar cu un material moale. Dacă, totuși, fenomenul de oxidare se produce (fie din lipsa purtării, înrijirii periodice sau a contactului argintului cu diverse loțiuni și compuși cu care poate reacționa) soluția cea mai eficientă și la îndemână este lustruirea lui cu o cârpă moale îmbibată în puțină apă cu bicarbonat sau cu ajutorul pastei de dinți.
Așadar, bijuteriile din porțelan nu pretind vreo îngrijire dedicată ci mai degrabă o anumită prudență, așa cum am descris.
Avantajul acestei întrețineri facile se traduce în durabilitatea bijuteriilor.
Fiind atât de versatile și atemporale, bijuteriile din porțelan nu se înscriu tendințelor de design sau unui curent anume, reusind să redea ani la rând și în orice împrejurare o anumită indentitate ținutei noastre, devenind prețioase și ca ”zestre”.