DE CE SĂ ALEGEM ȘI CUM SĂ PURTĂM BIJUTERIILE DIN PORȚELAN

INTRODUCERE

                    Originar din China, porțelanul a ajuns în Europa în sec al XVI – lea, unde a câștigat rapid popularitate în rândul claselor superioare, reușind să impresioneze prin natura sa delicată și eterică și devenind, astfel, un simbol al rafinamentului.

               Trecerea de la obiectele funcționale și decorative la bijuterii  s-a facut datorită eleganței sale care parcă pretindea să fie purtată și nu doar etalată în vitrine.

               Deși la o primă impresie încă putem considera porțelanul ca fiind ceva exclusivist, adaptabilitatea lui la ținutele contemporane obișnuite este inedită și aproape de neegalat ; oricât de simple, monocromatice sau casual ar fi alegerile noastre, accesorizarea cu o brosă, un inel sau un pandantiv din porțelan dispus pe lanț poate da o notă distinctă si frapa atenția.

            Astăzi, porțelanul câstigă tot mai multă popularitate în segmentul bijuteriilor și vă invităm să vedem de ce, în cele ce urmează :

 

 

Varietatea modelelor și unicitatea

 

            Bijuteriile din porțelan se gasesc într-o gamă foarte variată, de la piese minimaliste la piese statement iar reproducerea lor este mai puțin probabilă sau realizabilă decat în cazul produselor de serie ori a bijuteriilor din alte materiale. Deși există și bijuterii din porțelan turnat, în serii mici, cele mai multe sunt modelate manual astfel încât, de fiecare dată, vor exista diferențe de la un produs la altul – diferențe pe care le considerăm mărci ale autenticității lor.

 

Adaptabilitatea bijuteriilor la garderoba proprie (oricare ar fi ea…) 

 

Bijuteriile din porțelan pot fi purtate în nenumărate feluri, pentru ținute de zi cu zi sau apariții extraordinare în cadrul unor evenimente.

Felul în care ne putem accesoriza folosind bijuteriile de porțelan este cu atât mai interesant cu cât, purtându-le, reușim nu doar să ne estetizăm ținuta ci și să ne expunem simbolic gândurile, interesele, principiile estetice descrise de piesa purtată.

Porțelanul poate ajunge la stadiul de poezie nescrisă, întrucât piesele realizate sunt de multe ori reale incursiuni în lumea din jurul nostru. Astfel intâlnim deseori piese inspirate din natura, piese care ilustrează proverbe ori care evocă elemente diverse de cultură și artă. Unii artiști sau designeri lucrează în colecții ce ajung sa fie un ansamblu de rezultate ale sondărilor lor și meditației asupra unei teme unice ; bijuteriile devin, astfel, mici opere de arta create anume pentru a expune și traduce un sentiment sau o idee în mai multe moduri. Alți artiști lucrează invidualizat, pe elemente abstracte sau picturale, căutând – poate –  scopul pur decorativ.

                Un lucru este general valabil indiferent de abordarea creatorului – bijuteriile din porțelan sunt atent studiate și prea puțin întâmplătoare, astfel încât putem fi incredințați că, atunci când decidem să ne accesorizăm cu aceste elemente, există o forță egală cu delicatețea lor, iar această forță stă în impactul vizual pe care-l aduce ținutei noastre.

 

Calități ale materialului ce fac bijuteriile din porțelan să fie alegerea potrivită

 

                Porțelanul este cel mai dur material ceramic. Având o porozitate redusă, suprafața sa este netedă și fină. În momentul glazurării, rezistența sa crește și mai mult. Cu o greutate redusă și putând fi modelat subițire, apare delicat și ușor la purtare. El poate rămâne suplu chiar și în cazul unor piese mai texturate sau mai complexe. Evitând șocurile mecanice, bijuteriile din porțelan sunt foarte ușor de întreținut chiar și când sunt decorate cu metale prețioase în stare lichidă (mai multe despre întreținerea lor găsești în secțiunea de blog dedicată subiectului).

          Aceste caracteristici îl fac o alegere ideală pentru realizarea unui colecții proprii de bijuterii perene, atemporale ce pot fi oferite din generație în generație sau făcute cadou spontan, cu orice prilej ivit.

 

 Cum sunt prețuite neprețuitele bijuterii din porțelan ?

 

                       În funcție de complexitatea execuției, de unicitatea pieselor și/ sau de alăturarea metalelor prețioase ori a perlelor de cultură, prețul bijuteriilor din porțelan este adus la valoarea meritată și de nechestionat.

                      În valorizarea acestor bijuterii trebuie avute în vedere : etapele de lucru implicate, durata extinsă a execuției, măiestria necesară și accesoriile tehnice sau de completare, implicate.

În timp ce  alte bijuterii cunosc o ”ieșire la lumină” mai rapidă , celor din porțelan le revine un timp de uscare controlată, două până la trei arderi la temperaturi de până la 1250 grade Celsius, un decor realizat integral manual întocmai ca și modelarea piesei și , în final, asamblarea sistemelor de prindere sau, după caz, inclusiv realizarea acestora – un proces de lucru paralel.

Este important de știut că decorul auriu sau argintiu se referă efectiv la folosirea metalelor prețioase în stare lichidă – respectiv aur și platină. .

 

 Bijuteriile din porțelan nu sunt doar Mărțișoare

 

                       Deși sunt văzute ca fiind extrem de potrivite momentelor –cheie din an, de Crăciun sau în luna Martie, bijuteriile din porțelan sunt la fel de purtabile în toată vremea și în orice sezon, mai ales că există o gamă largă de piese dedicate fiecăruia – piese asociate sezonului rece și sărbătorilor, piese care evocă viața marină și căldura verii și – desigur –  cele care omagiază inflorescențele primăverii dar, totodată, sunt disponibile o multitudine de piese aflate în afara contextelor sezoniere sau care le transced.

           Simțiți-vă liberi să găsiți bijuteriile care pot fi oricând asociate personalității și gusturilor dumneavoastră!

 

  Idei la îndemână pentru accesorizarea cu broșe și coliere din porțelan și punerea lor în evidență:

 

     –        pe bluze și tricouri uni, dar și top halter, deoarece nu este strictă poziționarea lor spre umăr, ci pot fi purtare și centrat, de la gât în jos, ca un pandantiv imponderabil lansat ;

    –        pe cămăși basic albe, pe gulere, pe manșetă acolo unde nu se ivește pericolul ciocnirii lor de anumite suprafețe, în locul unuia dintre nasturi ;

    –        pe pălării de fetru sau de paie, dar și pe o tocă ;

    –        pe reverele paltoanelor, sacourilor sau pe veste ;

    –        pe genți și sacoșe textile ;

În cazul colierelor, combinațiile sunt la fel de ușor de realizat:

  • la bluze decoltate, pentru a fi integral expuse ;
  • cu elemente vestimentare asortate care să facă legături cromatice de accent ( de exemplu încălțări roșii la un colier cu un pandantiv ce are nuanțe aproapiate sau coliere cu mărgele ceramice în aceeași culoare) ;
  • cu malete, în sezonul rece, cu top halter și bluze lejere din in în sezonul cald, cu rochii simple sau elegante în contexte potrivite ;

Iar dacă doriți accesorii la fel de impresionante dar și mai practice este suficient să alegeți o pereche de cercei sau un inel, ori – de ce nu? – chiar mai multe .

   Creativitatea proprie ne poate ajuta să integrăm bijuteriile din porțelan atât în ținute simple și comode cât și în adevărate povești vestimentare.

 

                              În concluzie, este sigur că bijuteriile de porțelan sunt nu doar o alegere estetică ci și culturală și că valoarea adusă ținutei noastre este una recognoscibilă pentru profunzimea aspectată, mai ales într-o lume care poate părea adesea copleșitoare și deconectată.

 

 

 

Datele fiscale

Solutionarea Alternativa a LitigiilorSolutionarea Online a Litigiilor

© Copyright 2025 catrijnceramics.ro | Realizat în cadrul proiectului WAcademy.ro

Coș de cumpărături

0
image/svg+xml

Nu sunt produse în coș.